Al doilea volum poate fi descarcat gratuit pentru lectura din BIBLIOTECA ON-LINE asigurata de ARP-aici :►Mărturisirea de credinţă literară. Scrisul ca religie la Români, în preajma anului 2000 (vol. II)

Prefata cartii apartine initiatorului ei , din ale carui obiective citam aici cateva :
Tot ce am adunat aici, am adunat nu spre a evidentia ” chipuri diferite ” ci in ideea de a infatisa o ipoteza de Om Roman de peste tot si dintotdeauna .
Caci esentialul in aceste siruri de experiente insusite si , uneori , traduse in povete , invataturi ori fabule , nu sta atat in experienta individuala , in concluziile proprii si in ” lectia unei biografii ” – care , avand insemnatate , raman fructul timpului imediat – cat mai degraba in abstragerea din contingent si in privirea de sus si de la inaltimi ce lamuresc pe deplin intelegerea formelor de relief si a proportiilor ce definesc lumile vazute .
De fapt, acolo unde astfel de ” cuvinte ” se retin si se vor citi inca multa vreme de acum inainte , ele ating un fel de anonimat de suflet colectiv si sunt tot atat de putin definite istoriceste precum este productia de folclor . Ca si pildele fara autor si fara varsta , acestea isi afla locul intre alcatuirile iesite de la sine din tainele fara istorie, precum padurile de brazi .
ARTUR SILVESTRI
____________
Volumul este distribuit gratuit atat in forma ” pe hartie ” cat si electronica ; se poate descarca de la BIBLIOTECA ON-LINE >aici>>

La o întâie vedere şi doar răsfoită în trecere spre a se obţine o concluzie sumară, cartea aceasta ar putea să se înfăţişeze mai degrabă ca un „jurnal de editor” ori, mai puţin chiar, în felul unei simple culegeri de „însemnări de lectură” ce însoţesc când şi când cărţile apărute în ideea de a întări aşezarea autorului în literatură ori a contribui la o recepţie mai îngăduitoare. Impresia se evidenţiază şi, la drept vorbind, nici nu este greşită căci tot ce am adunat aici ilustrează un efort de editor şi de „susţinător” fără însă a se rezuma nicidecum la atât. Căci, în povestea naşterii acestor cărţi, „cuvântul de întărire” nu constituie decât momentul anterior plecării în lume, de unde fiinţa plăpândă a cărţii îşi va începe destinul ei şi doar presupune, fără a-l desfăşura, trudnicul proces în a-i găsi semnificaţie, rost şi chip, pentru a reuşi să fie, ieşind din proiect ori ipoteză.

Există, deci, o soartă a cărţilor, un soroc al apariţiei lor în istorie şi o poveste a felului cum acestea se nasc, „îşi fac loc” şi trăiesc mult — uneori veşnic — ori se destramă înainte de a fi, uneori fără să merite eşecul şi fără să fie cunoscută vreodată „ipoteza care a fost”. Soarta a făcut ca aceste cărţi să existe şi, poate, unele dintre ele, să aibă un viitor ce nu se poate astăzi întrevedea precis deşi la unele se poate bănui. Şi spre a le aduce în fiinţă — fiindcă trebuia să se nască — s-a găsit şi o străduinţă oarecare, venită în aceste cazuri de la mine..>>>>

ALEXANDRU NEMOIANU – n.1948, scriitor, istoric, filosof al culturii. Formaţia intelectuală se produce în România, prin studii în is-torie şi arheologie şi, deopotrivă, prin activităţi cursive în cercetarea arheologică şi în muzeografie; acestea îi asigură o pregătire solidă şi perspective noi faţă de „ştiinţa oficială“, pe care adeseori savantul o pune sub semnul întrebării şi îi constituie „alternative“. Stabilit în 1982 în SUA, Alexandru Nemoianu îşi dezvoltă trep-tat şi într-o manieră inedită viziunea faţă de cultura română şi, în acelaşi timp, şi o perspectivă antropologică insolită, unde participarea ideii de Tradiţie este capitală. Obârşiile culturale, definite de o substanţă polimorfă — unde intră bizantinitate, etnografie, „tradiţie culturală şi istoriografică eretică“ (în sensul unui anumit profetism antohtonist, de felul lui Haşdeu, Iorga sau Nicolae Densuşianu) contribuie în chip hotărâtor la această conformaţie de maturitate.

Opera esenţială apare oarecum târziu dar este cu atât mai solidă cu cât dibuirile „de tinereţe“ sunt puţine şi nesemnificative. Rând pe rând, se înşiruie câteva din cărţile „mari“ ale scriitorului, precum „Borloveni“ (1999), „Bucureşti. Puccini 4 şi împrejurimi“ (2000), „Acum“ (2004), „Treziri“ (2005) şi mai cu sea-mă cele două volume capitale, ce modifică nu doar poziţia autorului în literatura română ci şi direcţia culturală activă, confirmând „sensul tradiţiei“ şi caracterul ei iradiant: „Întâmplări şi vise“ (2002) şi „Tărâmuri“ (2003). Formula lor eseis-tică este de o izbitoare originalitate iar aspectul sapienţial sporeşte de la un episod la altul. Căci această literatură nu doar că izvoreşte, prin substanţă din Tradiţie ci şi o exemplifică în modul literar ce se agregă astfel, contribuţii importante sunt dedicate istoriei „românului american“: „History of the United Romanian Society; Istoria Societăţii Unirea Românilor“ (1995, în colaborare cu Eugene S. Raica), „Cuvinte despre românii-americani“ (I-II, 1997-1999) şi „În America, la Vatra Românească“ (2001). Sunt cercetări ce anticipează teoriile recente privitoare la „Noul Român“, a căror însemnătate se va întări cu cât vremurile vor părea mai nedesluşite şi trebuinţa de certitudini se va arăta mai stăruitor.
_________________________________________________________________________________________

DOUĂ MODELE DE „RECONQUISTA“: „PĂSTOR“ ŞI „SĂMÂNŢĂ“

Evoluţia operei lui Alexandru Nemoianu de după „Semnele vremii“ (2005) se produce organic deşi cu aparente reformulari ce nu sunt decât aspect superficial peste o înaintare de râu subteran cu izvor ce nu încetează. „Fragmente din vremea persecuţiilor“ conţine, astfel, eseuri, „însemnări răzleţe“ şi adnotări datând din anii 2005 şi 2006 şi doar câteva fiind reluări din volumele anterioare „Întâmplări şi Vise“, Tărâmuri“, „Treziri“ şi „Acum“; însă acestea nu constituie decât elemente de fundal sau adaosuri pentru o înţelegere nuanţată a poziţiei intelectuale şi a opţiunilor. Direcţia de organizare a acestei cărţi dezvoltă în mod natural opera de gânditor creştin a lui Alexandru Nemoianu fiind un punct de vedere nou şi articulat asupra „modelului existenţial românesc“. Ea arată însă mai apăsat sensul acţiunii intelectuale şi metoda de >>>continuarea aici>>>ARTUR SILVESTRI
_____________________________________________________________________________________________

Descarcă aici, gratuit, această carte: >>>

BUCUR CHIRIAC – poet, publicist, eseist, celebru colecţionar de artă şi factor de coagulare culturală; născut la 1 Mai 1932, la Buzău. Formaţie intelectuală îndelungată, practică şi universitară (muzeograf, studii în istorie şi filosofie); ulterior – înalt funcţionar diplomatic şi cultural. A creat „Fundaţia Culturală Marieta şi Bucur Chiriac“ şi s-a aflat printre iniţiatorii Asociaţiei Scriitorilor Creştini din România, al cărei vicepreşedinte este încă de la apariţia acesteia.

VOLUME: „Aproape de copilărie“ (versuri) ed. Ion Creangă 1977; „Caii de fum“ (versuri) ed. Eminescu 1982; „Caii de fum“ (în limba italiană) 1982; „Zmeele copilăriei“ (versuri) ed. Ion Creangă 1983; „Întoarcerea în câmpie“ (versuri) ed. Eminescu 1986; „Ultimul zăgan“ (versuri) ed. Ion Creangă 1988; „Vitralii“ (memorialistică) ed. Junimea 1991; „Statui la Măgura“ (versuri) ed. Lumina 1994; „Firul subţire al amintirii“ (versuri) ed. Porto Franco 1997; „La marginea cerului“ (versuri) 1997; „Trecător grăbit prin timpul nostru“ – evocări despre mentorul său, profesorul Nicolae Simache – ed. Meotis 1998; „Clopotele Athosului“ (note de călătorie), 2000 ed. Ametist; „Anotimpul liniştii“ (antologie de autor), ed. Carpathia Press 2003; „Cele mai frumoase zece poezii“ alese de Artur Silvestri, ed. Carpathia Press 2003; „Mai aproape de Dumnezeu“, poezie, ed. Carpathia Press, Colecţia „Laudatio“ 2004; „Clopotele Athosului“, memorialistică (ediţia a II-a, adăugită), ed. Carpathia Press, 2005 .

Despre celebra lui colecţie de artă – acum donată integral Orasului Buzău şi adăpostită de Muzeul Judeţean de artă – s-a scris mult iar volumul „Danie, Loc şi Bună-voire“, iniţiat şi îngrijit de Artur Silvestri (ed. Intermundus, 2006) a inclus toate opiniile ce contează în această temă.
_______________________________________________________________________________________

„Tot acest periplu al vieţii mele, cu multe bucurii şi împliniri, se datorează faptului că pronia cerească mi-a hărăzit să am alături de mine pe soţia mea, Marieta, care a fost un sprijin şi pavăză în tot ce am împlinit, căreia îi sunt îndatorat şi-i mulţumesc. Am vrut ca un fiu al Buzăului, plecat de acasă cu „mâna goală“, să rămână consecvent în credinţa că umbra mea trecătoare şi peripeţiile mele în această nobilă preocupare de colecţionar să rămână îndemnuri pentru generaţiile care vor veni şi poate vor urma exemplul unui fiu al Buzăului care n-a trăit degeaba. El s-a întors în leagănul copilăriei cu sentimentul că viaţa a trăit-o în demnitate, cu credinţă şi cu convingerea că marele tăvălug al timpului nu-l va da uitării. Iată testamentul vieţii mele, pe care îl las buzoienilor.“ (BUCUR CHIRIAC)
__________________________________________________________________________________________

Descarcă aici, gratuit, această carte: >>>

VASILE PLÃVAN s-a născut la 24 noiembrie 1889, în comuna Cupca, judeţul Storojineţ, într-o familie de ţărani înstăriţi. Învaţă primele 4 clase primare la şcoala din satul natal, apoi urmează cursul secundar la Liceul nr. 3 de stat din Cernăuţi; după obţinerea bacalaureatului în 1910, se înscrie la Facultatea de Drept.

Rodul educaţiei primite în şcoală şi lecturile au contribuit la plămădirea celui mai pur ideal care îi anima pe românii de pretutindeni în preajma primului război mondial. Evenimentele l-au determinat să treacă graniţa în anul 1914, în Vechiul Regat. Fiind nevoit sa se întreţină singur, devine slujbaş la Căile Ferate. Anul 1916 îl surprinde ca elev al Şcolii Militare de Infanterie din Botoşani. Ca sublocotenent de rezervă, făcând parte din regimentele10 Vânători, apoi 2 Alba Iulia, participă la războiul pentru întregirea neamului, fiind decorat cu medalia „Regele Ferdinand I“, ordinul „Coroana României“, „Crucea comemorativă de război“ etc. A făcut parte până la moarte din Asociaţia voluntarilor bucovineni.

La 1 decembrie 1921 intră în gazetărie, îşi ia licenţa în drept la Cernăuţi în anul 1923 iar în 1924 se cãsătoreşte, avându-l ca naş pe profesorul Ion Nistor.

În perioada 1926-1939, Vasile Plăvan este redactor şi redactor-şef la cotidianul „Glasul Bucovinei“ din Cernăuţi.

În aceeasi perioada interbelică, Vasile Plăvan a mai fost avocat la Casa de Asigurări Sociale şi la sucursala Băncii Naţionale din Cernăuţi, membru al Baroului Avocaţilor din Bucovina, profesor de legislaţie la Cursul profesional pentru ucenici, redactor la ziarul „Voluntarul bucovinean“.

Participă în anul 1934 la manifestările de sărbătoare a Mănăstirii Putna.

A fost fondator al breslei şi Sindicatului ziariştilor din Bucovina. Ca publicist, a scris numeroase articole de-a lungul anilor şi în „Calendarul «Glasul Bucovinei»“, referindu-se mai ales la viaţa ţăranilor, la reforma agrară, la împroprietăriri, la meserii şi comerţ. În placheta intitulată „Boabe de lacrimi“, întâlnim pagini autobiografice şi amintiri ale vremurilor de bejenie din primul război mondial precum şi ale vieţii româneşti din Bucovina dinainte şi după Marea Unire. Limba frumoasă şi stilul curat dovedesc o deosebită înclinaţie şi îndemânare a condeiului său.

Vasile Plăvan a murit la vârsta de 49 de ani, în 23 ianuarie 1939, în urma unei grele suferinţe care a durat 8 ani. A fost înmormântat în Cernăuţi.
_________________________________________________________________________________________

UN „SLAVICI DE BUCOVINA“

Indiferent dacă este o restituire cu greutate sau o completare de întreg cultural prin alăturarea tuturor producţiilor exprimate, „Boabe de lacrimi“ de Vasile Plăvan îngăduie o discuţie obligatorie (care, însă, nu se face la noi) în materie de istoriografie literară şi de acces la documentul originar. Căci, de fapt, deşi acesta este un „caz“ de scriitor uitat şi cu operă risipită din ignoranţă, nepăsare ori rea-voinţă, „canonul semi-uitării“ pare ca s-a impus într-un mod şocant în această literatură care nu-i capabilă nici până astăzi să aibă măcar un singur autor cu ediţie de „opere complete“ aşa cum pretutindeni în societăţile aşezate este normă nediscutabilă. Arareori doar câte un spirit scormonitor ori sentimental reciteşte cărţi vechi ce abia dacă se mai ţin în cotoare sau răsfoieşte ziare >>>continuarea aici>>> ARTUR SILVESTRI
___________________________________________________________________________________________

Descarcă aici, gratuit, această carte: >>>